Exista popoare pe Glob care au ridicat grija pentru batrani la rang de cinstire suprema. O atitudine normala si laudabila care, din pacate, la noi, romanii, este patata de comportamente nu tocmai onorabile. Auzim adesea in buletinele de stiri de batrani abandonati de propriii copii, lasati pe drumuri, fara un acoperis deasupra capului si fara hrana, de bunici jefuiti de propriile rude de bruma de lucruri ce le-a mai ramas, de oameni ajunsi la batranete carora nimeni nu le mai deschide usa sa le aduca un colt de paine si o cana cu apa.
Traim cu totii intr-o perioada a istoriei al carei ritm trepidant nu ne permite sa ne gandim cu mai multa atentie la parintii sau chiar bunicii nostri, asa cum odinioara se intampla in familia traditionala. Astazi, cand singurul spatiu sigur si intim, familia, trece printr-o criza de identitate, e cu atat mai multa nevoie de a fi alaturi, in ceasurile grele ale varstei a treia, de cei care ne-au crescut si educat.
Sigur, nu putem generaliza acest fenomen. Multi dintre batranii nostri sunt iubiti si ingrijiti asa cum se cuvine de propriii copii. insa, asupra acelora care se afla intr-una din situatiile descrise mai sus se cuvine ca intreaga societate, Biserica si autoritatile sa se aplece mai mult, sa le ofere un sprijin, un ajutor, o vorba buna, o mangaiere.
Acesti batrani nu merita, cu siguranta, o astfel de soarta. Dupa o viata intreaga de munca, in care s-au sacrificat pentru binele copiilor sau nepotilor, sunt condamnati, la batranete, la o viata trista, lipsita de bucuriile specifice acestei perioade a vietii, sfarsind in aziluri de batrani sau, mai rau, in uitare si deznadejde.
Grija pentru batrani arata gradul de civilizatie al unui popor
Grija pentru batrani este nu numai o datorie morala si crestineasca a noastra, a tuturor, ci o oglinda care reflecta gradul nostru de civilizatie. Uitarea, neglijarea celor care ne-au dat viata, ne-au crescut si ne-au educat n-ar trebui sa ne caracterizeze daca dorim sa ne respectam noi insine, ca popor.
