Rabdare, rabdare, rabdare
O persoana in varsta isi gaseste mai greu cuvintele pentru a-si alcatui raspunsurile, care, in final, sunt gasite, daca cel ce conduce dialogul are rabdarea necesara. De altfel, rabdarea este o insusire obligatorie pentru toti cei ce lucreaza cu varstnicul, ca si pentru orice anturaj al unei astfel de persoane. Tulburarile de memorie pot interveni intarziind si mai mult raspunsurile, chiar daca persoana varstnica a inteles, a receptionat mesajul.
In alte situatii de imbatranire avansata, cu diverse afectari ale structurilor neurologice de suport a functiilor psihice, complicata cu boli neuropsihice sau chiar in imbatranirea timpurie, cand pot aparea astfel de tulburari cu debut precoce, este afectata intelegerea; persoana asculta, aude, dar nu intelege, ca urmare a degradarii unor zone din creier unde se face receptia si prelucrarea mesajelor. Nici in aceste cazuri nu trebuie sa ne pierdem rabdarea ci, sa insistam, sa apelam si la celelalte forme de comunicare non-verbala, fiindca poate fi vorba de o afazie partiala (afazie numindu-se pierderea capacitatii de intelegere si de exprimare), de tulburari ale exprimarii verbale (disfazie) sau pur si simplu de tulburari de auz.
Trebuie sa fim, de asemenea, pregatiti pentru confruntarea cu un limbaj simplificat, mai sarac, stereotip adesea, ceea ce este o alta caracteristica a imbatranirii, careia trebuie sa adaptam si propriul nostru limbaj si sa utilizam constant calitatea pe care o subliniam anterior.
Putem spune cu certitudine ca, intr-adevar, comunicarea cu pacientul varstnic ramane o provocare, dar nu numai pentru medic, ci pentru toti cei din jurul persoanei respective. Pentru medic, uneori, acele 20 de minute acordate discutiei cu pacientul devin atat de mici, incat este nevoie de mult tact si rabdare pentru a obtine atat informatiile medicale de care are nevoie, dar si pentru a satisface nevoile de comunicare specifice varstnicului.
Inainte de a incheia, atrag atentia ca nu trebuie sa uitam ca fiecare dintre noi are bunici si parinti, care candva vor imbatrani si ei si oricare dintre cei dragi poate ajunge in dificultate, precum persoanele din fata noastra. Parafrazand jocul de cuvinte de mai sus, permiteti-mi sa spun ca asa cum, copii fiind, ascultam cu drag bunicii spunandu-ne povestile copilariei, acum ar trebui sa avem aceeasi rabdare cu ei cand isi spun, in cateva cuvinte, povestea vietii lor.
Comunicarea, nevoie fundamentala
De retinut ca in toate conceptele apartinand de teoria nevoilor, comunicarea este inclusa printre nevoile fundamentale ale unei persoane in general, a unei persoane suferinde si varstnice cu atat mai mult. S-a afirmat ca fiinta umana complexa este un tip indivizibil, a carei existenta implica nevoi psihologice, nevoi de comunicare, nevoi spirituale. Acesta argumenteaza pluridimensionalitatea fiintei umane. Orice persoana este o entitate umana ale carei nevoi si resurse sunt individuale si specifice. Astfel, nevoile umane se prezinta ca multiple si complexe, scopul satisfacerii fiind acela de a obtine o „stare de bine“, de confort, de crestere a calitatii vietii, or calitatea vietii devine pentru varstnic unul din obiectivele esentiale ale oricarei interventii de ajutor sau de protectie; uneori, de pilda, vindecarea sau recuperarea nu mai pot fi posibile, calitatea vietii insa totdeauna.
Pentru varstnic, se poate afirma ca nevoia de comunicare este vitala, existenta sa, calitatea si durata vietii fiind amenintate de nesatisfacerea nevoii de comunicare, ca si de o comunicare inadecvata. Mai devreme sau mai tarziu, o persoana de varsta a treia isi traieste ultima parte a vietii, care precede sfarsitul, incheind existenta. Comunicarea, in acest stadiu, are semnificatii particulare si este, alaturi de alte elemente de ingrijire paliativa, o solutie a calitatii vietii pana in ultima clipa.
Cu ajutorul comunicarii investigam tipologia persoanei, modificarile psihologice determinate de imbatranire, gradul acestora de imbolnavire, suferinta, stresul social si psihologic, handicapul. Prin comunicare obtinem date pretioase privind nevoile unei persoane sau alteia, in fine, cu ajutorul comunicarii putem influenta chiar si in sens terapeutic (psihoterapeutic) starea persoanei, fara a mai pune la socoteala transmiterea spre insusire a mesajelor noastre destinate s-o ajute.